3. Desfăşurarea construcţiei

Notă: după 7 zile încă nu este 100% completă, în special pentru că am lucrat afară şi vremea a fost foarte schimbătoare – lucrând uneori doar jumătăţi de zi, şi apoi pentru că nu am avut toate condiţiile necesare, sau încă o pereche de mâini, nişte mini-menghine mai rapide, un acoperiş de soare/ploaie, etc.

Mai aveam de pus blocatoare ca să nu cadă din cauza vântului, închizători pentru capac, cauciuc pe marginile capacului ca să nu zdrăngăne şi să schimb şuruburile scurte de la prinderi cu altele mai lungi.

Ziua 1

Am ajuns la ţară la 11:30; la 14:30 construisem deja o masă mare (200*120) pe care să mă desfăşor. Pentru început, am verificat prezenţa tuturor sculelor şi pieselor necesare.

Am recalculat schema ca să fiu sigur şi m-am apucat să trasez liniile de tăiere. La început am încercat să aplic metoda „cutter+îndoit pe marginea mesei=>rupt” fiindcă părea mai uşoară, dar nici după 10 dungi trasate apăsând cu ambele mâini pe cutter nu am reuşit să îndoi tabla. Aşa că am pus mâna pe flex şi dă-i! După ce am trasat linia cu cutterul, am adâncit-o cu flexul fără să topesc prea mult aluminiu şi apoi am rupt-o prin îndoire (trecut cu flexul, fin, de 2-3 ori pe linia de ghidaj trasată cu cutter-ul, pt că pe Al creionul nu se vede). Dacă apeşi pe flex, se topeşte prea mult Al şi se fac margini mari pe care le scoţi mai greu cu pila.

Aşa se vede îndoitura. E clar că nu intră apă prin ea, dar nici nu mai are rezistenţa unei plăci turnate.

Cam aşa se potriveau părţile unei cutii. Nu ştiam dacă e bine sau rău.

Cutia cu fundul în sus:

După ce am tăiat tabla şi i-am curăţat marginile, am trecut la tăiatul profilelor în L (deja se înserase). Aici am descoperit că am cumpărat degeaba atât plasticul care te ajută să tai în unghi, precum şi bonfaierul. De ce? Merge foarte uşor tăiat cu flex-ul! MARE GRIJĂ SĂ NU VĂ ARDEŢI CU COLŢURILE ÎNCINSE. De foarte mare ajutor au fost mini-menghinele, pentru că altfel nu aş fi putut ţine de profil ca să îl tai (din cauza temperaturii mari). Am oprit activitatea la ora 21:00 după ce am tăiat bucăţele o lungime de profil L.



Deja mă gândesc să fac scut dintr-una din cele 2 bucăţi de Al rămase

PS: a mai rămas doar o bucată şi e destul de mică pentru scut.

Ziua 2

Început treaba la 9. Am terminat de tăiat profilele în L, muncă foarte migăloasă dacă vrei să le tai cu flexul, pt că fiecare bucată în parte trebuie prinsă în 2 mini-prese, ca să nu zboare. 16 bucăţi în total, din care doar 8 tăiate la ambele capete!!! (pe mine m-a luat valul şi am tăiat colţurile la ambele capete la toate 16 – din greşeală :p ).

Încep să dau găuri ordonate în profil. Cu acea bormaşină am reuşit să dau 5 găuri în 20 min, pt că avea mandrina descentrată şi am tot schimbat burghie până mi-am dat seama şi în plus mă curenta ocazional Aşa că am pierdut 2h30 mergând la Bucureşti pentru altă bormaşină.

La întoarcere am reuşit să termin de dat cele 150 de găuri din profil + încă 75 în plăcile de Al, şi să termin o cutie (fără colţuri şi fără capac).

Fiind prima oară când fac, nu am ştiut de unde să încep. Aşa că am început marcând găurile de pe profil pe Al şi apoi găurind şi placa de Al, exact pe semne.

Bun, nimic greşit până aici. Dar fiind cuprins de elan muncitoresc, am găurit în acest fel 3 îmbinări.

Apoi, trecând la partea în care pun lipici pe locul unde ar pica profilele, dau drumul la lipici şi începe tată să curgă… şuvoi de nestăvilit. Ce să fac cu el? Se risipea sub ochii mei!!! Aşa că m-am apucat să dau cu el peste toate semnele de pe cele 3 îmbinări. Şi pentru că se întărea foarte repede, dă-i şi prinde cu nituri cele 3 profile, fericit că toate găurile se potrivesc la perfecţie Bun, zic eu! Hai să aşez şi partea a 2-a de cutie peste cele 3 îmbinări. De aşezat o aşez, dar nu intră nici bătută cu ciocanul la locul ei: între profil şi partea întâi de tablă. Aşa că am continuat cu calm-ul unui român: am pus mâna pe pilă şi „am ajustat”! În continuare m-am învăţat minte şi ştiu ordinea:

1. dat 2 găuri în marginea cutiei, prin găurile din capetele profilului în L
2. marcat cu creionul locul unde pică profilul
3. dat cu smacolină peste tot locul marcat
4. pus profilul şi prins cele 2 nit-uri
5. dat restul de găuri prin găurile deja existente în profil.
6. Prins restul de nit-uri, cu grijă şi fără emoţii că nu se mai potrivesc cu găurile.

De ce nu s-au potrivit de prima oară? Pentru că la marcare am tensionat puţin cutia, ca să elimin din imperfecţiunile de la tăiere. Mai târziu mi-am dat seama că nu e cazul, fiindcă toate „unduirile” se acoperă perfect de profil şi de liant.

De ţinut minte:

- dacă folosiţi ca mine adeziv industrial (la tub) în loc de silicon, o să se înfunde tare des cleştele de tras niturile. (al naibii instrument… am reuşit să îmi dau cu el şi peste mâini şi pe picioare până am găsit o tehnică de desfundare rapidă: cu ciocanul)

- trebuie FOARTE MULTĂ HÂRTIE sau lemn, cum a fost cazul meu, pe care m-am tot şters

- înainte de a da găuri pentru profile, puneţi şi bila din colţ ca să vedeţi dacă profilul nu o scoate în exterior.

Ziua 3

Am terminat de făcut cutiile, cu excepţia unui colţar, pentru care nu am mai avut adeziv.
Colţul-bilă trebuie ajustat puţin cu ciocanul să se apropie.

Pentru ajustare am folosit gardul din curte

Fiind duminică, aici în sat nu prea e deschis la magazine, aşa că voi continua mâine. Dar ce să fac în jumătatea de zi rămasă? Am făcut capacele. Început cu capacul nr.1: am măsurat „la milimetru” cutia, am încadrat-o pe tabla de capac, am îndoit cele două lăţimi, apoi am încercat să îndoi lungimile, dar fără succes. Aşa că le-am dat două tăieturi, şi le-am îndoit pe bucăţi.

Pentru lăţimi am folosit 2 mini-menghine ca să le fixez şi să le îndoi, însă în continuare am apelat la un fier ruginit, care la viaţa lui vroia să fie o menghină mai specială şi mare. Şi acum momentul adevărului: se potriveşte sau nu pe cutie? Ei bine, nu. Pentru că am îndoit marginile prea din scurt, capacul stă ca o floricică. M-am învăţat minte, şi la al doilea capac am lăsat 4mm în plus pe fiecare latură. Un pic cam mult (aş lăsa doar 2mm data viitoare), dar capacul vine bine după ce am îndoit marginile în unghi ascuţit.

Şi în afară de capace, am tăiat 4 bucăţi de apx 5x10cm (la ochi) pentru a susţine mânerele. Le- am rotunjit frumos până la apus şi am montat 2 din ele.

Ziua 4

Cumpărat silicon uniersal în loc de adeziv (diversitate redusă aici la ţară). Prins colţul. Prins mânerele. Prins câte 2 balamale de partea de jos a fiecărei cutii (nu am prins şi sus pentru că nu am cadru).

Mers după aparat de sudură la vecinu’. Vecinu nu e acasă. Pregătit fiarele de la cadrul dreptunghiular pe care vor veni cutiile: tăiat cu flexul bucăţile pe măsură (26,26,44,49 pt fiecare), pilit capetele, curăţat fierul de mizerie. Schimbat burdufi cauciuc la furca faţă, reparat melc. Ajunge vecinul, merg iar după aparat. (e ora 17:00)

Acum povestea cu aparatul: aşa aparat de sudură nu aţi văzut!! Se poate căra doar de minim două persoane şi doar pe distanţe scurte (~100kg), firul de masă este complet fără izolaţie, nu are ştecher sau întrerupător iar firele care se bagă în priză se scurtează frecvent! Bonus: e într-o cutie de lemn şi seamănă cu o bobină de turbină electrică.

Vine şi vecinul cu mine, împreună cu aparatul. Noroc cu el, căci eu nu am mai sudat niciodată. Deşi am insistat să sudez era evident că îmi lipseşte experienţa şi m-am făcut de râs. Suficient să spun că nu m-aş fi descurcat fără el, deşi eram foarte încrezător în forţele proprii Am cele două suporturi rectangulare, şi în continuare am prins pe ele partea a doua a balamalelor.

A treia balama, situată în partea de sus, la mijlocul cadrului ezit să o prind doar în tabla cutiei pentru că la încărcare ar deforma cutia, aşa că las pe mâine confecţionarea unui întăritor mai lat pentru a susţine balamaua.

Am oarecare dubii legate de rezistenţa sistemului de susţinere. Ideea cu 3 balamale ar fi fost excelentă pentru cutii ceva mai mici. Mă gândesc la un alt sistem de prindere, cel puţin pentru partea de sus. Mă gândesc la ceva adiţional, asemănător sistemului de la cutiile Zega.

Ziua 5

Am montat şi a treia prindere, dar am făcut o greşeală: deşi trebuia să fie prinsă pe exterior ca să se aşeze bine balamaua, la una dintre cutii, acea bucată de tablă am pus-o pe interior (pe moment m-am gândit să o ascund )

Oboseala îşi spune cuvântul. Azi m-am învârtit toată ziua după mărunţişuri, încercând să găsesc poziţia optimă pentru prinderea cutiilor. Neavând cric central a durat ceva timp până când am plasat motorul în poziţie verticală, înconjurat de scaune pe care stăteau cutiile.

Cred că am găsit şi poziţia optimă în cele din urmă.

Am tăiat şi găurit profilul dreptunghiular ca să formez un cadru, urmând ca mâine să fie sudat. Mâine, pentru că abia mâine ajunge la mine o bară filetată de 8, ca să pot prinde exact suportul de cutii.

Au mai rămas de prins suporţii în poziţie fixă, de sudat îndoiturile şi de vopsit.

Extra: de curăţat lipiciul şi siliconul de pe cutii, de refăcut capacul mic, de confecţionat nişte cleme pentru prins capacele (cârligul de la hatch) şi de etanşeizat cu cameră de cauciuc capacele.

Ziua 6

Curăţat o cutie de urmele de liant. Prins suporţii şi sudaţi (pe motor). Lungit firele la semnalizări şi bricolat un suport pentru ele (le-am prins pe cele originale – fără a le desface/tăia/îndoi folosind resturi rămase: 15cm profil L, 15cm bară filetată de 8, 4 cleme în L, 4 piuliţe de 8 – sub suportul de topcase).

Clemele in “L” sunt şi pe partea din exterior, care nu se vede din poza asta. Formează un T în fiecare parte.

Undeva în noapte vopsit suporţii, evacuarea şi crash-bar-urile.

Ziua 7

Verificat şuruburi şi plecat spre Bucureşti.
Cum arată rack-ul final? Aşa:

Tot partea dreaptă. Prinderea din faţă este cu bară filetată + distanţier din ţeavă zincată. Bara este de 8, filetul din cadru este de 9. A doua prindere, cea din ţeavă rectangulară ar trebui să susţină o mare parte din greutate. Ultima prindere este bara filetată care trece dintr-o parte în cealaltă, chiar prin filetul de 8 din cadru. E prinsă şi pe dedesubt cu 2 piuliţe, câte una în fiecare parte. După ce le-am strâns bine am acoperit toată bara cu bandă izolatoare (nu aveam ţeavă de 8 destulă să pun şi dedesubt).

Partea din spate este o bucată de ţeavă de 54cm, îndoită la capete câte 5cm la 90 de grade. Distanţa dintre genţi este de 44cm. După calculele mele, desigur. Aici am vrut să tai de tot partea aceea de codiţă dar m-am rezumat la crestarea asta rudimentară.

Partea stângă:

Deşi nu se vede clar, cadrul atinge doar carena spate, fără a exercita presiune pe ea; carenele se pot scoate cu cadrul şi genţile montate. Puteam să distanţez mai mult geanta din stânga dacă foloseam în partea de jos o bară îndoită ca şi în partea dreaptă, dar asta i-ar fi scăzut din rezistenţă.

 

 

 

UPDATE

Trebuia să pun şi încuietori. Aşadar, după ce am cumpărat ce trebuie, am petrecut câteva ore să le montez. Iată ce am mai făcut.

Am izolat capacele cu bandă adezivă folosită la ferestre.

Am montat încuietorile:

Am scurtat prinderile cumpărate din piaţă, şi am prelungit filetul până unde începe să se curbeze. (Poate că aş fi găsit nişte agăţători gata făcute, dar mi-a fost lene să caut mai mult).

Am dat găuri în capace, şi am prins aceste agăţători.

Pe faţă arată cam aşa (nu intră un deget pe sub ele, decât dacă o fi de bebe):

 

 

Şi aşa arată la final: