Îndreptat rezervor moto

Sau mai bine zis “cum am încercat să-l îndrept şi nu am avut scule”. Poate că şi tu ai strâmbat cumva rezervorul la motor şi cauţi acum să-l îndrepţi.

Să încep cu metodele posibile (posibil să mai fie şi altele):
1. sudat piuliţă pe rezervor, înfiletat tijă + greutate şi bătut în exterior până se îndreaptă. Scula arată cam aşa dezavantaj: trebuie să revopseşti rezervorul.
2. ventuză + tras de ea. Bun pentru îndreptat tabla de la maşini. La rezervor ar trebui nişte ventuze de maxim 2cm în diametru (şi personal nu-s convins că ar merge).
3. lipici + tras de el. Arată cam aşa, dar doar acolo, la ei. Metodă bună, la fel ca şi următoarea. Dezavantaj: nu ştiu pe nimeni care să facă aşa ceva.
4. împinsă tabla din partea cealaltă (PDR – Paintless dent repair). Scule se găsesc, dar cam scumpe şi nu am văzut la noi. Dar ideea este bună.

Eu am mers pe varianta 4, cu scule făcute de mine. Fac eu scule? Nu, doar improvizez. Aşadar, am luat o bucată de tijă filetată de 8 (de acasă, nu am cumpărat-o special) şi i-am dat forma de care am avut nevoie, adică un soi de cârlig. În link-ul de mai sus îi zice “large hook” şi e 150E, dar am găsit şi la 30E pe un alt site. Am polizat bine vârful să nu cumva să perforeze rezervorul; cu 4 piuliţe i-am ataşat un mâner de fier (bară rectangulară de 20*10mm) şi m-am dus la motor.

Rezervorul era aproape gol. Ca să nu stric gaura de buşon, am luat o cârpă destul de mare şi am înfăşurat “fierul” în 10-12 straturi. La început nu ajungea la marginea îndoiturii aşa că am mai ajustat puţin scula la locul de muncă. Primul rezultat vizibil a apărut după 40-45 de minute de transpiraţie intensă, când adâncimea găurii din rezervor ajunsese la jumătate şi energia mea tindea la 0. Eram în culmea fericirii. Al doilea rezultat vizibil a fost la 5 min după marea bucurie. Improvizaţia mea ceda. Fierul slab ajustat de mult prea multe ori a devenit moale şi nu mai puteam face nimic. Altul nu am, aşa că mă opresc.

Am făcut şi două poze, din păcate cu telefonul şi nici măcar din acelaşi unghi, aşa că abia se poate observa vreo diferenţă între ele. Cea cu cârpa este făcută înainte, cealaltă la sfârşit, după 1h30.

înainte şi……………………………………………. după

Sper ca voi să aveţi mai mult succes şi poate scule mai bune. Dacă reuşiţi, daţi un semn.

LATER EDIT:
Am încercat şi varianta cu încălzirea şi răcirea rapidă a tablei. Sunt filme pe youtube cu procedeul acesta. Am luat un feon industrial, am încălzit rezervorul (aproape gol) până la o temperatură destul de înaltă şi apoi am dat drumul la CO2 peste ea, dintr-o butelie de 10L, ţinută cu gura în jos. Am repetat de vreo 3 ori şi am renunţat. A mai revenit puţin tabla, dar se vedea clar că nu va sări la loc din cauza cutelor. Cred că tot la un tinichigiu voi ajunge

Later edit (21.03.2010):
Am reuşit să îndrept rezervorul! Folosind metoda 3 descrisă mai sus. Întâi am cumpărat 5 batoane de lipici pentru “glue gun” de pe ebay cu ~5$. Apoi am confecţionat o piesă metalică în formă de U de care să pot să trag. Am încercat să folosesc pistolul pentru topit batoanele, numai că lipitura făcută în acest fel nu ţinea deloc. Apoi, ca să refolosesc lipiciul, l-am încălzit cu feonul – grijă aici că începe să curgă. Merge refolosit de maxim 3 ori că pe urmă nu mai lipeşte.

După ce lipiciul-pastă s-a înmuiat am plasat strategic piesa de fier în mijlocul lui. Pentru un efect maxim trebuie ajutată puţin pasta să lipească şi marginile piesei metalice (sunt primele locuri unde cedează). Apoi urmează partea mai neplăcută: aşteptarea ca lipiciul să se răcească şi întărească. Durează vreo 10-15 minute pentru că folosind feonul se încinge şi tabla rezervorului.

După ce s-a răcit bine, m-am urcat călare pe rezervor şi am început să trag cu o bară de fier de acea piesă. Nu brusc-smucit, ci încet-progresiv. Recunosc, nu prea am eu muşchi dar cu siguranţă nu a mişcat nici un mm până nu a venit şi tata să tragem împreună. Am tras până a făcut POC! Până a cedat lipiciul şi am rămas cu piesa în mână. Primul rezultat a fost surprinzător de plăcut: simţeam tabla cum se îndreaptă pe măsură ce trăgeam şi lipiciul a cedat când tabla a ajuns la nivelul normal . Am repetat operaţiunea de vreo 6 sau 7 ori pe parcursul a vreo 3 ore (timp pierdut în special aşteptând lipiciul să se răcească), desigur, nu cu acelaşi succes ca prima oară. Nu sunt nici tinichigiu, şi poate că de-asta nu am ştiut de unde să trag sau când să mai bat tabla, însă rezultatul este mai mult decât satisfăcător. Am reuşit să fac dintr-o mare înfundătură câteva mici “deformări” care se pot acoperi mult mai uşor cu un kit fin de fibră de sticlă. Şi probabil că nu m-aş fi oprit decât după ce scoteam rezervorul ‘ca nou’, însă la ultima operaţiune de tras a cedat lacul exact în locul în care îl arsesem cu feonul la încercarea precedentă (încins şi apoi răcit cu CO2). Şi in plus, piesa cu care trăgeam era prea mare pentru acele mici deformări rămase. Am folosit în total 2/3 dintr-un baton de lipici, deci mai puţin de o bere Folosind metoda asta, după ce tragi de lipici, lacul nu este în nici un fel afectat (dacă nu cumva este afectat dinainte – ars/uscat/crăpat/sărit). Şi acum câteva poze.

În ultimele poze se vede unde a cedat lacul si l-am luat cu lipiciul, dar şi o pată mai jos cu lac+vopsea lipsă. Acolo se pare că era o crăpătură mai veche în vopsea pe care am decis să o râcâi pentru că se umflase.

Inconştient sau nu, eu am lucrat cu rezervorul pe jumătate plin. La început deschideam buşonul rezervorului după ce se răcea lipiciul ca să eliberez o eventuală presiune acumulată din cauza căldurii. Mai târziu am renunţat la etapa asta pentru că nu făcea nici un “fâs” când deschideam buşonul – nici măcar acel “fâs” pe care îl face la benzinărie când e agitată.