Genţi laterale de aluminiu pentru motor – Honda Transalp (sau cum să îţi faci singur)

1. Lista cump.2. Materiale3. Desfăşurare4. Teste5. Probleme – Îmbunătăţiri

 

Ce veţi afla de aici? Veţi vedea pas cu pas drumul pe care l-am urmat pentru realizarea genţilor de aluminiu pentru motocicletă şi poate câteva sfaturi pentru realizarea mai facilă a acestora. Totul însoţit de poze. Dacă vreţi să începeţi lucrul la aşa ceva, îmi puteţi adresa şi întrebări prin intermediul comentariilor, sau puteţi veni cu alte sfaturi pentru eliminarea diverselor greutăţi apărute.

Cutiile le-am montat pe a mea Honda Transalp (cu numele de Marrra), dar un sistem asemănător se poate pune pe orice alt motor capabil. Materialele au costat ~112 Euro. Pentru început, cum arată, ca să aveţi (sau nu) motivaţie:

51
52
final

Plusuri şi minusuri înainte de a începe:

+ perfect customizabile (dimensiuni, poziţionare, formă, culoare, etc)

+ preţ redus. toate materialele au costat în jur de 120E, incluzând sculele pe care nu le aveam

– pe interior, toate marginile sunt pline de capete de pop-nituri, pentru că… aşa le-am prins. Nu agaţă hainele pentru că sunt rotunde, dar ocupă un pic de spaţiu.

– sunt mai dificil de montat-detaşat, chiar şi sistemul de prindere e mai dificil de montat-demontat

– sunt mai grele decât cele din comerţ (cred că fiecare cutie are fix 6kg + suporţii de prindere)

– cred că se pot sparge mai uşor de către hoţi, deşi… e discutabil.

Cum a început? – Documentarea

Am căutat de cumpărat: Întâi aici, la Touratech, apoi la Louis şi în cele din urmă am dat aici peste un site unde sunt toate mărcile comparate ca preţ. Mi-am dat seama că nu îmi permit de nici unele. Nici măcar cele mai ieftine genţi Givi de 45L + sistemul de prindere. În căutările mele, am dat si peste acest jurnal, unde vedeţi pe la jumătatea paginii două Transalpuri „bine dotate” cu cutii ce par hand-made.

Apoi am căutat modalităţi de a găsi mai ieftin, şi din link în link am ajuns pe site-ul acesta, http://rtw.xtz660.googlepages.com/alluboxes, unde cineva arată pas cu pas cum şi-a construit aceste side-case din Aluminiu. Imediat mi-a încolţit ideea, aşa că am căutat mai departe şi alte modele făcute în acelaşi mod. Am mai dat peste un site cu alte astfel de sisteme de transport al bagajelor, peste acest site şi peste acest document pdf, pe care din păcate nu ştiu de unde l-am luat şi este în germană.

În continuare am căutat moduri de a prinde cutiile de motor. Am ajuns aici, model care mi s-a părut foarte plauzibil, iar aici am găsit alte modalităţi de a realiza sistemul de prindere al cutiilor de motocicletă (rack).

De aici până la începerea adunării de piese a fost doar un mic pas 🙂

În continuare:
1. Lista de cumpărături

2. Materiale necesare

3. Desfăşurarea construcţiei

4. Teste

5. Probleme – Îmbunătăţiri

Anunțuri

La revedere, Transalp

Dupa sase ani buni de calarit aceasta bunaciune japoneza, am ajuns sa renunt la ea pentru ca nu ma poate insoti in continuare peste ocean. Am calatorit in Europa, cate 10.000 de km pe an si m-a purtat in aventuri foarte frumoase.

De cativa ani buni nu am mai mesterit nimic la ea. Pentru ca nu am avut nevoie – o motocicleta foarte bine gandita si de care am avut grija sa aiba totul schimbat la timp. Revenind prin urmare la calatorii si la cutii, pe scurt:

Tura 1: Bucuresti – Venetia si retur prin Viena (un motor, cu pasager, 2 saptamani)
– probleme: accident in viena – suport cutii distrus
Tura 2: Brno – Bolzano si retur (2 saptamani in Dolomiti / pasuri)
Tura 3: Brno – Roma – ferry Croatia – Bosnia – Muntenegru – Albania – Grecia – Bulgaria – Romania si inapoi in Brno (singur)
– probleme: doua izbituri minore in spate in Italia (soferi cascati), releu de pornire ars in Albania
Tura 4: Brno – Nordkapp (prin Finlanda) – si retur prin Norvegia (singur pe moto, dar pe alocuri acompaniat de alti motociclisti romani)
– probleme: siguranta principala (30A) arsa pe drum din cauza incarcarcatorului de bricheta, bateria terminata de la tinut GPS si telefon pornit zi de zi (avea si ea 5 ani saraca).

Cutiile sunt in continuare in aceeasi conditie, nu s-au deteriorat si nu iau apa. Incredibil de rezistente la ploi torentiale. Am schimbat ce e drept cateva lacate pentru ca le-am pierdut pe drum.

Am dat-o!

Releu de semnalizare cu 3 pini pt. led-uri (pe moto)

Cum se montează sau schimbă, în câţiva paşi uşori.
Cred că e valabil doar pentru motocicletele mai vechi, întrucât la cele noi s-ar putea să nu fie nevoie să-l schimbi, sau releul de semnalizare să fie cu mai mulţi pini.

Ai schimbat becurile normale cu becuri pe LED. Că sunt mai luminoase sau pentru că îţi consumă mai puţin, sau pentru că au durată de viaţă mai mare… tu ştii de ce, eu nu intru în amănunte şi nici nu îţi arăt cum se schimbă un bec (bănuiesc că măcar atât ştii). Dar odată schimbate becurile, trebuie să îţi pui şi un releu corespunzător, ca să nu îţi clipocească luminile sau chiar să-ţi rămână blocate. Eu l-am luat de pe ebay, e câţiva dolari.

Aşadar:
1. Ajungi la releul vechi, în bord. E cel care ţăcăne atunci când dai de butonul de semnalizare (asta ar trebui să te ducă mai aproape) 🙂 Ca formă, e un paralelipiped negru. La Transalp e in bord, în dreapta, agăţat cu o agrafă de un zgârci cauciucat, care la rândul lui e prins de cadrul bordului.
1a. Vezi câte fire are. Dacă are mai multe decât releul proaspăt cumpărat, schimbă releul nou. Dacă are mai puţine, s-ar putea să meargă înlocuit.
2. Scoate releul de acolo, taie firele care duc la el, şi pune-le papuci noi (cei din mufă probabil că sunt mai mici şi nu se potrivesc la releul nou).

3. Conectează firele la releu. Aici depinde de fiecare motoretă în parte, dar dacă îi pui altfel până îi nimereşti nu rişti mare lucru (dacă nu ţăcăne, nu e bine, mai învârţi firele). Ar fi bine totuşi să te uiţi pe schema electrică înainte.
Transalp: ai 3 fire > verde cu dungi gri, gri, negru. Releul nou are trei pini: B şi E paraleli, şi L. Se conectează aşa:
NEGRU la B
VERDE la E
GRI la L

Ungător de lanţ ieftin şi bun

Dacă ai ajuns aici, nu mai are rost să explic de ce un ungător de lanţ este util pentru motociclete. O să încep cu opţiunile pe care le-am avut:

Scottoiler (vacuumatic sau electronic) – profi dar scump (99-260Euro)
Pro-oiler – scump
Electronic (făcut de Sebi sau Bogdan Harea / atw@: ECOoiler -si mai departe in topic gasesti resurse importante)
LoobMan (gravitaţional, ieftin) – mie nu mi-a inspirat încredere sistemul „squeeze and go”
Ungător făcut în casă

Am mers pe ultima varianta, si a iesit asa ceva:

Problema este ca cei doi soricei pusi in capat ca sa distribuie uleiul functioneaza doar cat sunt apropiati. Daca i-am cracanat un pic sa ii pun pe pinion, picatura cade inainte sa se prelinga pe ei si sa ajunga unde trebuie, deci cade fix pe mijlocul lantului. In plus mai si vibreaza ultima parte din tub, chiar daca are doar vreo 7cm, dar la asta cred ca ii gasesc o solutie.
Daca ati facut si voi asa ceva si aveti vreo solutie pentru picurator, mi-ar prinde bine niste sfaturi.

Despre curatatul lantului. Cu ce il curatam si cu ce NU!

Cu ce se unge? Sau ce e mai bine sa se puna in ungătoarele astea? Discuţia este lungă şi concluziile pot diferi de la om la om. In principal pui ce ulei ai. Ulei de motor, ulei de transmisie, ulei de drujba. Eu am pus ulei de motor.

7. Alte modele de coburi din aluminiu

Am pus aici doar pozele, fara alte detalii, de la cei care au mai facut asa ceva. Majoritatea pozelor sunt de pe motociclism.ro si transalp.ro deci pentru mai multe detalii intrati pe aceste link-uri si veti gasi si alte specificatii date de cei care au mai lucrat.

Pentru inceput, in ordine alfabetica a utilizatorilor:

asilindean@transalp.ro

barbish@motociclism.ro

belz@horizonsunlimited.ro

bogdan_harea@motociclism.ro

br4iniac@motociclism.ro

cristialex@motociclism.ro

doctor_big@motociclism.ro :

elcamino@motociclism.ro :

alecu@motociclism.ro (heavyduties.ro) :

hobo@transalp.ro :

lauramarginea@motociclism.ro :
– Va urma dupa ce sortez pozele

nick_85@motociclism.ro :

robert_bk50@motociclism.ro :

RomiC@transalp.ro :
Modelul 1:

Modelul 2:

Sebicozaurus@motociclism.ro :

sherky@motociclism.ro :

Ram-Mount ieftin

Ram-Mount este acel sistem cu ajutorul căruia poţi ataşa aproape orice dispozitiv de maşina pe care o conduci, în cazul meu de ghidonul motocicletei. Este cunoscut pentru că este flexibil şi robust. Compus în general din două bile unite printr-un corp de plastic, acest suport se comportă ca un braţ cu două articulaţii. Costă în jur de 40E !!! Pentru unii nu este mult, dar am considerat că se poate realiza şi un Ram-Mount ieftin.

Eu am nevoie de aşa ceva pentru a prinde GPS-ul de ghidon. GPS-ul, deşi este o chinezărie luată ieftin de pe ebay, a venit cu sistemul de prindere pentru parbriz. Eu am adaptat acest sistem de prindere la ghidon. E uşor de făcut şi nu investeşti în el prea mult. În câteva cuvinte: am tăiat o bucată de ţeavă pătrată din aluminiu (o aveam pe acasă de la suportul iniţial de GPS şi detectorul de radar) şi am decupat apoi cu o freză partea de plastic în aşa fel încât partea care intră în ţeavă să fie cât mai lungă (pentru rezistenţă). Apoi am lipit acea parte de plastic cu Poxipol de interiorul ţevii, şi pentru mai multă siguranţă am prins-o şi cu un şurub de 2mm. Apoi am decupat ţeava ca să se potrivească pe ghidon şi am prins-o cu o bridă de instalaţii (3 lei).

Deşi am o singură articulaţie în loc de două, consider că este suficientă. Mai departe pozele:

Prindere vizieră la casca Lazer Vertigo

Disclaimer: cei care consideră că această reparaţie nu este sigură, sunt rugaţi să nu o realizeze şi se abţină de la comentarii.

Despre ce este vorba? Viziera căştii personale, Lazer Vertigo, pe care am dat ceva bani la vremea ei, a hotărât că nu mai vrea să stea pe cască. Aşadar s-a rupt o prindere laterală a ei în momentul în care o ştergeam pe interior. Ea nu vine cu prinderi de rezervă, dar dacă cumperi viziera suplimentară neagră, ea are 3 prinderi speciale (mai lungi). Ei bine, eu am rămas fără prinderi de rezervă pentru că sunt prost făcute. Aşa că am confecţionat una din ce am găsit la îndemână: butoane de plastic pentru mobilier 😀 Dacă vedeţi pozele vă daţi seama cum am „cioplit-o”. Nu se vede însă cu ce am cioplit-o: polizată uniform cu pila, în timp ce era prinsă într-o bormaşină (ca la strung), şi apoi tunsă cu o freză Dremel (sau rotary tool / biax).

Şi iată ce a ieşit:

Se vede că nu a ieşit din prima încercare pentru că luasem prea multă carne si plasticul a cedat. În a treia poză, de la dreapta la stânga: butonul de mobilă, încercarea reuşită, încercarea eşuată, prinderea rămasă întreagă.

Că tot spunea cineva să scriu şi despre alte lucruri decât despre motor, iată că am ajuns să scriu despre echipament. 🙂

Montat voltmetru

Iarna a venit şi eu nu am stat degeaba (prea mult). Între altele am montat un voltmetru. Nu am avut prea multe opţiuni din care să aleg:
1. Varianta cu LCD probabil că ar fi durat foarte puţin, mai precis până la prima zi cu soare puternic şi în plus nu l-aş fi văzut noaptea.
2. Varianta cu 3 leduri iarăşi nu mă satisfăcea pe deplin pentru că nu ar fi arătat o cădere a releului de încărcare (de la 14.4V la 12.3V), deci aş fi observat prea târziu.

Varianta aleasă a fost un mini-voltmetru de maşină, pentru brichetă, cu afişaj cu leduri roşii. L-am cumpărat de aici.

Mai departe a fost relativ simplu: l-am decupat ca să păstrez suportul, i-am lipit nişte fire mai lungi, am umplut interiorul suportului cu lipici de la glue-gun pentru hidro-izolare, am confecţionat un suport din policarbonat pe care l-am mulat pe masca de bord, am găurit masca de bord pentru a vedea afişajul, am prins voltmetrul cu tot cu suport de masca de bord cu poxipol (cu grijă să nu iasă pe la afişaj) şi pe deasupra cu mai mult lipici de glue-gun (pentru mai multă siguranţă – în caz că lipitura rigidă cu Poxipol se desface de la vibraţii).

Aşadar, în imagini: